Impreuna.Info

Descrierea cazului:
Emi a incununat povestea de iubire dintre mama si tatal lui. A fost un copil dorit, iar sarcina a decurs fara probleme pana la sapte luni. Intr-o sambata, din luna a saptea, s-a trezit din somn cu hemoragie. A stat internata in spital o saptamana, a facut tratament si lucrurile au revenit la normal. Au mai trecut cateva saptamani, fara evenimente deosebite. Intr-o vineri seara, vorbea pe skype cu sora ei din Chisinau. O rugase sa o cheme a doua zi, pe mama ei, sa vorbeasca si cu ea.

“- Numai duminica o pot aduce, ai si tu putina rabdare!” i-a zis sora.

“- Pai, pana duminica, cine stie, poate nasc si nu voi mai fi acasa!”
A avut gura aurita, pentru ca sambata, adica a doua zi, i s-au rupt membranele. A avut timp sa faca un dus, sa-si trezeasca sotul, sa-si mai puna una, alta in bagaj si sa ajunga cu bine, fara contractii prea dureroase, la spitalul Polizu.

Patru ore mai tarziu, in jurul pranzului, se nastea Emi. Dupa expulzare, l-a auzit, ca prin ceata pe medic ca spune ceva pe cat de neasteptat, pe atat de bulversant:
“- Ia priviti! Ce e cu piciorusele lui! Dumnezeule mare, in 24 de ani de medicina n-am mai vazut asa ceva!”
A apucat sa vada niste picioruse rosii de la glezne in jos. A izbucnit in plans!
“- Va merge, domnul doctor, va putea sa mearga? Ce se intampla cu piciorusele lui?

- Nu stiu, doamna, sa vedem, chiar nu stiu!”

I l-au adus aproape si si-a lipit obrazul de fata lui infasata.
“- L-am vazut atat de frumos! Nu stiam inca ce ne asteapta si speram ca nu este nimic grav.”

Taticul lui a inlemnit cand l-a vazut. Nu s-a gandit decat la sotia lui, cum sa faca sa nu o introduca in soc! Medicii neonatologi si ginecologi deopotriva nu stiau ce are nou nascutul! Au chemat salvarea sa-l duca la Grigore Alexandrescu, pentru ca piciorusele, mainile si o parte din abdomen aratau ca arse: carne vie, fara tegument.

Mama a dorit sa-l mai vada odata. Medicii, milosi, i l-au adus sa-l vada si sa-l mangaie.
Cand a intrat asistenta pe usa, Emi plangea in bratele ei. Mama l-a luat langa ea si i-a vorbit bland, i-a spus ca il iubeste si ca va fi bine. Auzindu-i vocea, s-a linistit. A inceput sa planga din nou in bratele asistentei. Dar trebuia sa ajunga urgent la spitalul de Pediatrie, Grigore Alexandrescu.

Trei zile a mai stat in maternitatea Polizu. Au fost trei zile de chin. Mamicile din salon isi alaptau si isi schimbau copiii si o intrebau curioase unde ii este bebele.
“- Are o mica problema, a fost dus la alt spital, dar va fi bine!”
Credea cu toata fiinta ei ca este doar o mica problema si ca se va face bine!

Dupa externare a ajuns direct la spitalul de copii, sectia terapie intensiva.

Un medic i-a explicat cu intelegere si pe indelete, care este situatia lui Emi si la ce sa se astepte. Banuiau ca sufera de o boala numita sindrom Bart, insa nu ii facusera inca biopsia si nu puteau concluziona ferm. Trebuiau sa astepte ca starea lui fizica sa se imbunatateasca. Ulterior i-au pus diagnosticul final: epidermoliza buloasa. Cea mai mica atingere ii provoaca basici dureroase si rani. Medicul le-a mai spus parintilor ca este nevoie de rabdare si de multa putere sufleteasca. De asemenea, le-a explicat ca zilnic, specialistii de la sectia de arsi, vin si il panseaza. Este o treaba foarte dificila pentru ca pielea micutului ramane lipita, la simpla atingere, de manusile asistentei. A intrebat-o, apoi, pe mamica daca doreste sa intre sa-l vada!
A plans mult, i-a vorbit soptit, s-a rugat. Era pansat si plin de perfuzii.


Sase zile a mai stat la terapie intensiva. Nu suporta sa stea alaturi de el cand era pansat. Emi urla de durere cu tipete sfasietoare. Medicii, la sugestia domnului profesor Dan Enescu, i-au preparat in farmacia spitalului un unguent special cu anestezic incorporat. Cu toate acestea, tipetele lui de durere se auzeau pana departe, in sectie! Asistentele si medicii ieseau de la el transpirati si socati!
“- Mai bine pansez toata sectia de arsi decat sa vin sa-i schimb pansamentul micutului asta!Nu mai pot de mila lui!”
Continue reading “Emanuel Bontas (epidermoliza buloasa congenitala distrofica)” »